Ştiri

Judeţul Harghita dezbate fenomenul de violenţă şcolară

Joi, 25 noiembrie 2010,  la Miercurea Ciuc, s-a desfăşurat o nouă etapă a proiectului “Tinerii împotriva violenţei”, iniţiativă ce reuneşte ca parteneri strategici, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (M.E.C.T.S.),  Organizaţia “Salvaţi Copiii”, Agenţia OSC  şi  Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Proiectul a propus între alte activităţi, derularea la nivel judeţean a seminarului “Combaterea Violenţei în Şcoli - o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi elevi”, reunind peste 50 de participanţi, la o discuţie privind realităţile fenomenului de violenţă şcolară şi posibilităţile de ameliorare.  Luând în considerare grupul ţintă al proiectului, seminarul organizat de Agenţia OSC a adus împreună directori, profesori, psihologi școlari sau chiar elevi din cadrul unităţilor de învăţământ liceal, alături de managementul centrelor de formare, inspectori şcolari şi reprezentanți ai instituţiilor sau  autorităţilor locale ce pot contribui la combaterea şi  prevenirea violenţei şcolare.

Citeşte mai mult...

 

Violenţa scolară în judeţul Covasna – de la cercetare, la acţiune

Vineri, 26 noiembrie, la Sfântu Gheorghe, s-a desfășurat o nouă ediţie a seminarului “Combaterea violenţei în şcoli - o mai bună comunicare între școală, copii şi părinţi”. Evenimentul este parte integrantă a activităților propuse de proiectul “Tinerii împotriva violenţei” și este organizat de către Agenția OSC – partener strategic în cadrul acestui proiect,  alături de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului(M.E.C.T.S.), Institutul de Științe al Educației și Organizația “Salvați Copiii”. Seminarul a oferit o platformă de comunicare şi de iniţiere a colaborării inter-instituţionale, reunind peste 80 de participanţi - directori, profesori, psihologi școlari sau chiar elevi din cadrul unităţilor de învăţământ liceal,  alături de managementul centrelor de formare, inspectori şcolari şi reprezentanți ai instituţiilor sau  autorităţilor locale ce pot contribui la demersurile de combatere şi de prevenire a manifestărilor de violenţă şcolară.

Citeşte mai mult...

 

Seminar pe tema prevenirii şi combaterii violenţei în şcoli în Sectorul 6

Pe data de 7 decembrie s-a desfăşurat la Hotel Confort Traian seminarul cu tema „Combaterea violenṭei în ṣcoli- o mai bună comunicare între Ṣcoală, Copii ṣi Părinṭi”, seminar inclus în activităţile proiectului „Tinerii împotriva violenţei”, iniṭiat de Ministerul Educaṭiei, Cercetării, Tineretului ṣi Sportului.

Citeşte mai mult...

 

Seminar privind combaterea violenṭei în ṣcoli în Sectorul 3 al Capitalei

Pe data de 14 octombrie s-a desfăṣurat în sectorul 3 din Bucureṣti, seminarul cu tema “Combaterea violenṭei în ṣcoli- o mai bună comunicare între Ṣcoală, Copii ṣi Părinṭi”, seminar care face parte din activităṭile înscrise în cadrul proiectului “Tinerii împotriva violenṭei” .

Citeşte mai mult...

 

Seminar „Combaterea violenţei în şcoli" în Sectorul 4

În Sectorul 4 a avut loc pe 11 noiembrie un seminar pe tema prevenţiei şi diminuării violenţei şcolare. Evenimentul este inclus într-o serie de seminarii organizate de către Agenţia OSC, partener în cadrul proiectului „Tinerii împotriva violenţei”, proiect pe care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului îl derulează în prezent în parteneriat cu Institutul pentru Ştiinţe ale Educaţiei, Organizaţia „Salvaţi Copiii” şi Agenţia OSC.

Citeşte mai mult...

 

Combaterea violenţei în şcoli cu profesorii argeşeni

 

În data de 25 noiembrie 2010 s-a desfăşurat la Piteşti o nouă etapă a proiectului Tinerii împotriva violenţei, proiect pe care Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului îl desfăşoară în parteneriat cu Institutul pentru Ştiinţe ale Educaţiei, Organizaţia Salvaţi Copiii şi Agenţia OSC.

Citeşte mai mult...

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

Pagina 6 din 10